UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației Specializarea Management educațional și dezvoltare curriculară LUCRARE DE DISERTAȚIE Profesor coordonator, Lect. Univ. dr. MATEI Lavinia Absolvent, Bănică F. Andreea Iuliana Târgoviște 2026 CUPRINS Lista tabelelor Lista figurilor Introducere ………………………………………………………………………………..1 CAPITOLUL I. Leadership educațional și managementul instituțiilor de învățământ………………………………………………………………………………..4 1.1. Conceptul de leadership în educație – definiții și evoluție istorică…………………….4 1.2. Conceptul de management educational - clarificări conceptuale……………………..5 1.3. Rolul liderului educațional în contextul actual al sistemului de învățământ…………...6 1.4. Stiluri de conducere în educație……………………………………………………….7 1.5. Relația dintre leadership și eficiența managerială……………………………………..9 CAPITOLUL II. Competențele digitale – cadru conceptual și relevanță pentru leadershipul educational………………………………………………………………..12 2.1. Definirea competențelor digitale – cadre europene și internaționale…………………12 2.2. Dimensiunile competenței digitale: informațională, comunicare, creare de conținut, siguranță și rezolvare de probleme………………………………………………………..14 2.3. Politici educaționale privind digitalizarea și formarea competențelor digitale…….17 2.4. Rolul tehnologiei în transformarea managementului educational și impactul competențelor digitale asupra eficienței liderilor educaționali……………………….…20 CAPITOLUL III. Competențele digitale ale liderilor educaționali – realități și provocări……………………………………………………………………………….24 3.1. Profilul liderului educațional în era digitală…………………………………………24 3.2. Obstacole în dezvoltarea competențelor digitale: infrastructură, formare continuă, mentalitate………………………………………………………………………………..27 3.3. Strategii și bune practici în dezvoltarea competențelor digitale la nivel managerial…29 CAPITOLUL IV. CERCETARE……………………………………………………….33 4.1. Motivația cercetării…………………………………………………………………33 4.2. Scopul și obiectivele cercetării………………………………………………………34 4.3. Ipotezele cercetării………………………………………………………………...…35 4.4. Matrice obiective-variabile independente-variabile dependente…………………….36 4.5. Metodologia cercetării………………………………………………………………37 4.5.1. Metode și instrumente de cercetare………………………………………………37 4.5.2. Populația studiată………………………………………………………………...38 4.6. Analiza și interpretarea datelor………………………………………………………42 4.7. Concluzii …………………………………………………………………………….58 BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………..……………61 Anexe1 Introducere Transformările accelerate generate de dezvoltarea tehnologiilor digitale au produs mutații semnificative în toate domeniile societății, iar sistemul educațional nu face excepție. Integrarea tehnologiei în procesele de predare, învățare, evaluare și administrare instituțională a devenit nu doar o opțiune modernă, ci o necesitate strategică. În acest context, leadershipul educațional este supus unei redefiniri profunde, deoarece competențele tradiționale de management nu mai sunt suficiente pentru a asigura funcționarea eficientă și adaptarea continuă a organizațiilor școlare la realitățile contemporane. Capacitatea liderilor educaționali de a înțelege, utiliza și valorifica tehnologia digitală devine o condiție esențială pentru societatea actuală. Conceptul de competență digitală depășește nivelul abilităților tehnice elementare. Acesta include un ansamblu integrat de cunoștințe, abilități, atitudini și valori care permit utilizarea critică, creativă și responsabilă a tehnologiilor informaționale. Pentru liderii educaționali – directori, inspectori școlari, coordonatori de programe sau responsabili de proiecte educaționale – competențele digitale presupun atât capacitatea de a utiliza instrumente tehnologice în gestionarea activităților administrative, cât și abilitatea de a orienta strategic dezvoltarea digitală a instituției. Astfel, competența digitală devine un factor determinant în procesul decizional, în managementul resurselor, în comunicarea instituțională și în implementarea politicilor educaționale. Managementul educațional presupune coordonarea resurselor umane, materiale și informaționale în vederea realizării obiectivelor instituționale și asigurării calității procesului instructiv-educativ. În era digitală, aceste funcții capătă noi valențe. Planificarea strategică implică integrarea tehnologiilor digitale în proiectele de dezvoltare instituțională; organizarea presupune utilizarea platformelor informatice pentru eficientizarea fluxurilor administrative; coordonarea activităților didactice și extracurriculare este susținută de instrumente colaborative online; iar evaluarea performanței se bazează tot mai frecvent pe analiza datelor educaționale. Prin urmare, liderul educațional contemporan trebuie să dețină competențe digitale avansate, care să îi permită nu doar utilizarea instrumentelor tehnologice, ci și valorificarea acestuia la nivel european. 2 Experiențele recente, în special cele generate de contextul pandemic, au demonstrat că eficiența managementului educațional este strâns legată de capacitatea liderilor de a coordona procese digitale complexe. Trecerea la învățământul online a evidențiat diferențe semnificative între instituțiile conduse de manageri cu competențe digitale consolidate și cele în care digitalizarea era tratată marginal. Capacitatea de a implementa rapid soluții tehnologice, de a susține cadrele didactice în adaptarea metodologică și de a menține comunicarea instituțională eficientă a devenit un indicator al performanței manageriale. În România, procesul de digitalizare a educației este susținut prin programe de formare profesională dedicate dezvoltării competențelor digitale. Printre acestea se numără inițiative precum EdisPed și DigiPed, care vizează consolidarea competențelor digitale ale personalului didactic și managerial, facilitând integrarea tehnologiei în procesul educațional și în activitatea administrativă. Aceste programe contribuie la profesionalizarea managementului educațional în context digital, oferind repere metodologice și instrumente practice pentru utilizarea eficientă a resurselor tehnologice. Implicarea liderilor educaționali în astfel de demersuri nu reprezintă doar o oportunitate de dezvoltare profesională, ci o responsabilitate instituțională. Competențele digitale ale liderilor educaționali nu se limitează la dimensiunea tehnică. Ele includ capacitatea de a elabora strategii de digitalizare, de a gestiona riscurile asociate utilizării tehnologiei, de a asigura securitatea datelor și de a promova utilizarea etică și responsabilă a mediului online. De asemenea, liderii trebuie să manifeste competențe de analiză a datelor educaționale, utilizând informațiile generate de platformele digitale pentru fundamentarea deciziilor manageriale. Astfel, digitalizarea devine un instrument de optimizare a proceselor și de creștere a performanței organizaționale. Din perspectiva teoriei managementului educațional, liderul eficient este cel care anticipează schimbarea, mobilizează resursele și creează un climat organizațional favorabil dezvoltării continue. În context digital, această eficiență este condiționată de nivelul de maturitate digitală al managerului și de capacitatea sa de a transforma tehnologia într-un factor de progres instituțional. În lipsa unor competențe digitale solide, există riscul ca procesul de digitalizare să fie fragmentar, formal sau limitat la achiziția de echipamente, fără impact real asupra calității actului educațional. 3 Tema prezentei lucrări se fundamentează pe premisa că dezvoltarea competențelor digitale ale liderilor educaționali reprezintă o condiție esențială pentru realizarea unui management educațional eficient, adaptat provocărilor societății contemporane. Cercetarea urmărește să analizeze nivelul competențelor digitale ale managerilor din instituțiile de învățământ, să identifice corelațiile dintre aceste competențe și performanța organizațională și să evidențieze direcții de optimizare a formării profesionale în domeniul digital. Relevanța temei este amplificată de dinamica transformărilor tehnologice și de necesitatea alinierii managementului educațional la standardele europene privind competența digitală și guvernanța eficientă. Într-un sistem educațional aflat în proces de modernizare, liderii nu mai sunt doar administratori ai resurselor, ci promotori ai inovării și ai schimbării organizaționale. În acest sens, competențele digitale devin un pilon fundamental al profesionalizării managementului educațional și un factor determinant al calității educației. 4 CAPITOLUL I. Leadership educațional și managementul instituțiilor de învățământ 1.1. Conceptul de leadership în educație – definiții și evoluție istorică Leadershipul reprezintă una dintre cele cinci funcții fundamentale ale managementului (Schermerhorn et al., 1988, p. 277). De-a lungul istoriei, problematica leadershipului a constituit o preocupare constantă pentru societate, însă abordarea sa într-o manieră sistematică și aprofundată a început abia în perioada lui F. W. Taylor. Chiar dacă au fost realizate numeroase cercetări în acest domeniu, nu s-a ajuns la un consens unanim cu privire la definiția leadershipului și la metodele adecvate de studiere a acestuia. Literatura de specialitate cuprinde un volum considerabil de lucrări științifice, cărți și articole, precum și comunicări prezentate în cadrul sesiunilor științifice naționale și internaționale, toate având ca obiectiv clarificarea conceptului de leadership. În ultimele două decenii, interesul pentru acest subiect a crescut semnificativ, fapt reflectat de expansiunea accentuată a literaturii de specialitate (Vagu et al., 2006, p. 3). În viziunea majorității specialiștilor, leadershipul este definit ca un proces de influență socială prin intermediul căruia liderul determină implicarea voluntară a subordonaților într- un efort comun orientat spre realizarea obiectivelor organizaționale. Astfel, leadershipul poate fi înțeles ca „abilitatea de a exercita influență asupra indivizilor și grupurilor, canalizând eforturile acestora către atingerea scopurilor organizației” (Mescon et al., 1988, p. 464). Potrivit lui R. Tannenbaum, W. I. Washler și F. Massarick, leadershipul constituie un proces de influență socială bazat pe obținerea participării voluntare a subordonaților, aceasta reprezentând o formă de recompensă în vederea realizării obiectivelor. Din această perspectivă, leadershipul presupune o interacțiune reciprocă între indivizi, manifestată în contexte specifice, prin intermediul comunicării, și orientată spre stabilirea și atingerea unuia sau mai multor obiective concrete. De asemenea, H. Koontz și C. O’Donnell consideră că leadershipul „presupune influențarea oamenilor astfel încât aceștia să își dedice în mod voluntar eforturile pentru atingerea obiectivelor comune” (Koontz et al., 1980, p. 490). Într-o altă abordare, leadershipul este definit ca fiind „capacitatea de a utiliza eficient toate resursele de putere disponibile pentru a transforma o viziune concepută pentru alții în realitate” (Vihanskii et al., 1998, p. 408). 5 Gunter (2004) evidențiază faptul că terminologia utilizată pentru definirea acestui domeniu a evoluat de-a lungul timpului, de la „administrație educațională” la „management educațional” și, mai recent, la „leadership educațional”. În Anglia, această evoluție este ilustrată în mod semnificativ de înființarea Colegiului Național pentru Leadership Școlar în anul 2000, eveniment considerat de Bolam (2004) drept o veritabilă „schimbare de paradigmă”. Există multiple perspective de conceptualizare a leadershipului, determinate de natura complexă a acestui fenomen. Astfel, Yukl (2002, p. 4–5) susține că definițiile leadershipului au un caracter arbitrar și subiectiv. Deși unele definiții pot fi mai utile decât altele, nu se poate afirma existența unei definiții unanim acceptate ca fiind corectă. 1.2. Conceptul de management educational - clarificări conceptuale Managementul educațional reprezintă atât un domeniu de studiu, cât și un cadru practic orientat spre organizarea și conducerea instituțiilor din sfera educației. Acest concept nu beneficiază de o definiție unanim acceptată, întrucât se fundamentează pe contribuții provenite din mai multe discipline, precum sociologia, științele politice, economia și managementul general. Conform autorului Bolam (1999, p. 194) managementul este definit ca ”o funcție executivă destinată punerii în practică a politicilor aprobate”. Autorul consideră că este o mare diferență între ”management educațional” și ”leadership educațional” la baza căruia stă “responsabilitatea pentru formularea politicilor și, unde este cazul, transformarea organizațională” (ibid. p. 194). Referitor la originea termenului "management", se poate observa că aceasta rămâne, într- o anumită măsură, disputată. Conceptul își are rădăcinile în limba latină, provenind din cuvântul "manus" ("mână") sau din expresia "manum agere", care înseamnă "a conduce de mână". Ulterior, diverse limbi europene au preluat acest termen, atribuindu-i sensuri diferite. De exemplu, în limba engleză, verbul "to manage" era utilizat cu sensul de "a mânui" sau "a administra", în timp ce în limba franceză, termenul "manège" desemna un loc destinat dresajului cailor. Next >